Carmen de la Sălciua este în prezent o femeie foarte fericită. Actualul său iubit a divorţat oficial, iar acum cei doi îşi pot continua în linişte povestea de dragoste. În cadrul unui interviu recent, artista a vorbit despre separarea partenerului ei.
Carmen de la Sălciua a fost aspru criticată de internauţi după ce a ieşit la iveală faptul că aceasta are o relaţie cu un bărbat căsătorit. La momentul respectiv, artista a explicat situaţia în care se află şi faptul că partenerul său urmează să divorţeze de fosta soţie.
CITEŞTE ŞI: CARMEN DE LA SĂLCIUA RADIAZĂ LÂNGĂ IUBITUL ÎNCĂ ÎNSURAT ARTISTA ȘI IUBITUL EI BIFEAZĂ VACANȚĂ DUPĂ VACANȚĂ!
Procesul a avut loc în urmă cu câteva zile, iar după ce actele au fost semnate, Bianca Corcheș fosta parteneră a lui Marian a făcut primele dezvăluiri despre cum s-au desfășurat lucrurile în sala tribunalului.
„El și-a asumat vina, greșelile, adică faptul că a trădat și s-a terminat. El a zis că acceptă că a greșit, a fost asumat.
A fost de acord cu acțiunea noastră. Nu am cerut 100 de mii de euro. Ultima dată a zis că nu e de acord cu nimic și o să merg în instanță pentru drepturile mele. O să așteptăm decizia, o să mai dureze până vine decizia, dar în teorie suntem gata. Nu mă așteptam să se termine. El m-a acuzat pe mine de niște chestii, și-a pus martori și așteptam să ducă până la capăt ce a susținut.
Nu mă așteptam să dea înapoi. A fost cu ea, nu la proces, am văzut-o afară. Am apucat să-l întreb ceva, prefer să rămână pentru mine. L-am întrebat dacă e fericit. A zis că e fericit. Da, a apărut cineva. E doar începutul.”, a declarat fosta soție pentru Antena Stars.
Declaraţiile Biancăi au ajuns la urechile artistei. Vedeta a ţinut să facă şi ea câteva precizări, astfel în cadrul unui interviu pentru wowbiz.ro a explicat cum au stat, de fapt lucrurile.
„Lucrurile s-au rezolvat, pentru că el a luat decizia să fie totul așa pe pace, ca să se termine, să ne putem vedea de viața noastră. Era mai simplu, decât să continuăm un război care poate dura poate și un an de zile. A ales să se termine într-o notă mai pașnică, să-și asume toată vina, pentru că în felul ăsta totul se termină mai repede.”, a declarat Carmen de la Sălciua.
De asemenea şi Carmen de la Sălciua a recunoscut că a văzut-o pe fosta soţie a iubitului său, însă a mărturisit că nu au schimbat vreo vorbă.
„Am văzut-o în fața tribunalului, dar nu am avut niciun fel de interacțiune. E normal să fi fost cu el, dar am așteptat afară, în mașină.”, a precizat cântăreața pentru sursa citată.
În acelaşi timp, artista a dezvăluit ce planuri are alături de Marian, după ce acesta a devenit un bărbat liber: „Este liber acum. Nu am avut timp să facem planuri. Îmi imaginam oricum că situația se va fi rezolvat, uite că s-a și rezolvat până la urmă, dar nu pot să spun că mi-am făcut încă planuri, pentru că suntem într-o relație de 3 luni și ceva. E prea devreme întrebarea cu căsătorie sau copil, pentru că atunci când va fi cazul, cu siguranță, eu voi posta, având în vedere că postez orice eveniment plăcut sau neplăcut din viața mea.”
Sursă foto: Instagram